persoană privind pe geam într-un moment de reflecție și claritate interioară

Nu trebuie să cari la nesfârșit ce te-a apăsat până acum.

Hipnoza te poate ajuta să lași în urmă ceea ce nu îți mai folosește și să faci loc pentru ceva mai bun.

Terapie prin hipnoză în Timișoara și online

De ce hipnoza poate fi piesa lipsă atunci când ai încercat deja tot


Ai citit articole. Ai înțeles logic ce se întâmplă. Poate ai încercat deja terapie, tehnici de relaxare sau exerciții de control emoțional.

Și totuși, sunt momente în care ceva din tine continuă să reacționeze la fel. Corpul poate răspunde înainte să apuci să gândești, iar vechiul tipar își face din nou apariția.

Hipnoza poate lucra la nivelul subconștientului, acolo unde multe dintre tiparele automate își au rădăcina, astfel încât acestea să poată fi înlocuite cu noi moduri de a gândi, de a simți și de a acționa, mai potrivite cu viața pe care ți-o dorești.

Ce trebuie să înțelegi mai întâi

Schimbarea începe când nu mai mergi pe aceeași cale la nesfârșit


Când mintea a mers mult timp pe același drum, ajunge să-l aleagă aproape fără să mai întrebe, pentru că este calea mai scurtă și mai cunoscută. De aceea poți să înțelegi foarte bine ce se întâmplă și, cu toate astea, să te trezești din nou în același punct.

01

Homeostaza

Mintea păstrează familiarul, chiar și atunci când acel familiar înseamnă anxietate, blocaj sau autosabotaj.

02

Neuroplasticitatea

Creierul poate crea răspunsuri noi, mai sănătoase și mai stabile, atunci când lucrezi la nivelul potrivit.

03

Hipnoza

Hipnoza facilitează lucrul cu nivelul subconștient, acolo unde multe reacții automate sunt stocate și menținute.

Mecanismul ascuns

Homeostaza: de ce mintea ta rezistă schimbării?


Există un mecanism profund numit homeostază: tendința minții și a corpului de a menține lucrurile așa cum sunt.

Mintea preferă familiarul, chiar dacă acel familiar înseamnă anxietate, blocaj, autosabotaj sau reacții pe care nu le mai vrei.

Din perspectiva subconștientului, vechiul tipar este „sigur” pentru că este cunoscut. De aceea, schimbarea poate fi trăită ca o amenințare, chiar și atunci când la nivel logic știi că ai nevoie de ea.

De aceea schimbarea poate părea uneori dificilă:

  • vrei să fii calm, dar corpul reacționează automat;
  • înțelegi logic ce se întâmplă, dar emoția apare înaintea controlului conștient;
  • îți propui să schimbi un tipar, dar subconştientul te trage înapoi la ceea ce îţi este familiar
Rezistența subconștientă la schimbare explicată prin homeostază

Nu ÎNSEAMNĂ CĂ ești slab.

Sistemul tău de protecție încearcă să păstreze echilibrul pe care îl cunoaște. Cu hipnoza poți depăși obstacolele din interior și din jurul tău, poți lăsa în urmă ceea ce te-a ținut pe loc și poți merge mai departe cu mai multă încredere în tine, spre viața pe care ți-ai dorit-o mereu.

Exemplu simplu

Homeostaza în acțiune


Imaginează-ți că trebuie să vorbești în public. Știi că nu este un pericol real. Știi că nimeni nu te atacă.

Și totuși, inima bate accelerat, respirația se schimbă, mintea se blochează. Corpul reacționează înainte ca logica ta să poată interveni.

Asta este homeostaza în acțiune.

Un sistem vechi de protecție reacționează automat și încearcă să păstreze echilibrul pe care îl cunoaște.

Vestea bună

Neuroplasticitatea: creierul poate învăța s-o ia pe alt drum


Creierul nu este bătut în cuie. Datorită neuroplasticității, el se poate adapta, reorganiza și poate crea conexiuni noi. Asta înseamnă că felul în care reacționezi astăzi nu trebuie să rămână la fel pentru totdeauna.

Cu timpul, ceea ce acum pornește aproape din reflex poate începe să se schimbe. Poți învăța să răspunzi mai calm, să ai mai mult control și să faci alegeri care te ajută, în loc să te întoarcă mereu pe același drum.

  • mai mult calm în situațiile care înainte te copleșeau;
  • mai multă siguranță în felul în care răspunzi;
  • noi moduri de a gândi, de a simți și de a acționa.

Hipnoza poate folosi această capacitate naturală a creierului pentru ca schimbarea pe care ți-o dorești să prindă rădăcini și să înceapă să se vadă în viața de zi cu zi.

Ședință de hipnoterapie într-un cabinet profesional, cu o persoană relaxată în fotoliu și terapeutul ghidând procesul de lucru cu subconștientul.
Ce face diferența

Ce face hipnoza diferit față de terapia clasică?


Hipnoza nu este magie. Este o stare naturală de focalizare profundă, în care atenția se întoarce spre interior, iar filtrul critic se relaxează suficient cât să permită lucrul cu subconştientul şi tiparele profunde.

În loc să rămâi doar la explicații despre de ce te simți într-un anumit fel, hipnoza creează o experiență interioară prin care schimbarea dorită poate fi integrată mai profund.

Terapia clasică

Lucrează mult prin analiză, conversație și înțelegere conștientă.

Hipnoza

Lucrează prin experiență interioară, cu nivelul subconștient unde reacțiile automate sunt menținute.

Hipnoterapeutul nu îţi controlează mintea. În timpul hipnozei rămâi conştient şi în control. Rolul lui este să te ghideze într-o stare de relaxare profundă şi concentrare, astfel încât să poţi accesa resurse interioare latente, imagini, senzații și asocieri care susțin schimbarea pe care ţi-o doreşti.

Când simți că încă lipsește ceva

Hipnoza poate fi piesa care pune lucrurile cap la cap


Poate ai înțeles deja multe despre tine și ai făcut pași importanți. Uneori, însă, mai lipsește ceva ca toate piesele să se așeze la locul lor. Hipnoza poate fi acea piesă care face trecerea de la „știu ce vreau” la „încep să trăiesc altfel”.

Ai încercat deja alte metode

Ai citit, ai analizat, ai încercat să controlezi reacția, dar simți că ceva revine mereu la același tipar.

Înțelegi problema logic

Știi ce se întâmplă, poți explica reacția, dar emoția sau blocajul apar înainte să poți interveni conștient.

Vrei o schimbare reală

Nu mai cauți doar o explicație, ci un proces prin care reacția interioară să se transforme la nivel profund.


Cum ar fi să mergi de acum înainte cu mintea mai limpede și inima mai ușoară?

Să simți că ți se ia o piatră de pe inimă, că începi să vezi luminița de la capătul tunelului, că prinzi tot mai multă încredere și că, încet-încet, ești din nou la cârma propriei vieți. Cu hipnoza poți lăsa în urmă ceea ce te-a apăsat și poți face loc pentru mai multă liniște, curaj și bucuria de a trăi așa cum îți dorești.

Hipnoterapie în Timișoara și online

Uneori, cel mai important pas este să spui: până aici. Gata.


Dacă simți că a venit momentul să schimbi ceva cu adevărat, nu mai amâna. Poate ai dus destule pe umeri, ai întors lucrurile pe toate părțile și ai tot sperat că, într-o zi, o să fie mai ușor. Uneori nu trebuie să le ai pe toate puse la punct și nici să aștepți momentul perfect. E de ajuns să faci primul pas.

Poate de aici începe perioada în care lucrurile se așază altfel, respiri mai ușor și începi să te bucuri din nou de viața ta, nu doar să treci prin ea.

Consultație telefonică pentru terapie prin hipnoză

Hai să stăm de vorbă.

Uneori trebuie doar să pornești de undeva. Poți începe simplu cu o consultație telefonică gratuită.

Spune-mi ce se întâmplă, ce ai vrea să schimbi și vedem împreună cum te poate ajuta hipnoterapia.

500+ ore de formare

Formare documentată în hipnoză și hipnoterapie

6+ ani de experiență

Activitate continuă în hipnoză și hipnoterapie din 2020

Diplomă în Hipnoterapie

300 de ore · HMI College of Hypnotherapy, SUA

AHA Certified Master Hypnotist

CMH · 200+ ore Continuing Education / Elective Hours